Este una din comunele mari din nordul Depresiunii Ghiurgheului. Satul în anul 1562 a intrat în proprietatea familiei Lázár, dar în secolul al XVII.-lea şi-a răscumpărat libertatea. În secolul al XIX.-lea, în urma exploziei demografice din Secuime şi-a format localităţi satelite dintre care cea mai importantă şi cea mai veche este Jolotca, datat din 1780, localitate cu specific de păstorit. Celelalte aşezări sunt: Ţengheler, Tilalmaş, Torokpatak, Nyárasalja, Perenyaka. După datele recensământului din 1992 localitatea a avut 6.778 locuitori, din care Jolotca 692 de locuitori.
Pe vremea lui Orbán Balázs Ditrău era socotit cel mai bogat sat din Ardeal, deoarece de el aparţinea vestita staţiune Borsec, de atunci o atracţie balneo-turistică de nivel european. În anul 1868 comunitatea locală a avut o tentativă eşuată de a obţine statutul de oraş – dorinţă nerealizată nici până în zilele noastre. Pentru cei ce trec pe aici putem recomanda vizitarea celor două biserici: cele două monumente istorice reprezintă două obiecte de studiu deosebit de interesante celor interesaţi de istoria arhitecturii zonei.
Vatra satului se află la 742 m altitudine la marginea nord-estică a Depresiunii Ghiurgheuleui. Încă din anul 1780 a avut peste zece gatere acţionate cu forţa apelor. Secole la rând a deţinut păduri, păşuni comunitare şi izvoarele de apă minerală ca proprietate comunală în zona Borsecului de azi. Se află la 13 km nord de Gheorgheni, şi la 23 km sud de Topliţa pe traseul DN 12. Satul este străbătut pe direcţia est-vest de DJ 153, care leagă Remetea cu Tulgheş prin pasul Ţengheler.
Ditrăul este din puţinele aşezări din România care au dat numele unui minereu: în anul 1866 un minereu foarte rar pe plan mondial o varietate de eleolită-sienită, care se găseşte aici a fost denumit ditroit.
Localitatea se află pe valea afluentului din dreapta a Mureşului, pârâul Ditrăului, care are izvoarele în muntele Tătarului.
Biserica romano-catolică veche(biserica Ecaterina sau biserica mică) se află în centrul aşezării. Biserica este monument arhitectural, conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992). A fost construită între anii 1546-1557 cu o capacitate de numai 5-600 de credincioşi, număr depăşit rapid de localitatea care a cunoscut o creştere fără precedent. A fost construită ca o biserică-cetate, porţiuni din zidul de apărare putând fi observate şi astăzi. Marea fereastră gotică din peretele sudic ulterior a fost astupată. Uşa de intrare de asemenea conţine elemente sculptate din uşa gotică originală. Biserica a căzut victima flăcărilor de mai multe ori, ultima dată în 1714. Interiorul are ornamente de stil baroc. Tabloul votiv, care este datat din anul 1600 probabil, este din altarul original al primei biserici.
Poarta secuiască monumentală de la intrarea parohiei este opera sculptorului local Mezey Tamás din anul 1934.
Biserica romano-catolică nouă (biserica mare, biserica nouă) este biserica cea mai mare din întreaga zonă, a fost construită în stilul neogotic-eclectic al începutului secolului al XX.-lea, după planurile arhitectului Kiss István din 1895, modificate şi completate de Dorzsák Ede. Construcţia a început în anul 1908 de către antreprenorul din Subotica (Iugoslavia) Kladek István. Piatra folosită la construcţie provine din cariera satului vecin, Remetea. În anul 1911 a fost sfinţită de către episcopul romano-catolic al Transilvaniei, contele Majláth Gusztáv Károly.
Măcelăria veche cu clopotniţa de lemn (din strada Holló) construită la începutul secolului al XIX.-lea este monument arhitectural, conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992).
În comună începe DJ 127, care duce spre est, în valea pârâului Ditrăului spre Ţengheler, apoi, prin Hagota pînă la Tulgheş(37 km). Drumul a fost construit între anii 1885-1892, pe atunci având o lungime de numai 30 km. Din Ditrău prin pasul Ţengheler (1025 m) ajungem în valea Putnei spre defileul Tulgheşului. Valea Putnei – pe traseul Oltul superior – Belchiul superior – vama Piricica de-a lungul istoriei cunoscute a fost folosit ca şi traseu comercial. Din acelaşi punct pleacă spre vest DJ 153C spre Remetea (1 km), şi de acolo, trecând creasta munţii Ghiurghiului în valea Ghiurghiului spre Reghin.